Subcontracting Business to Business (B2B) Matchmaking – Tampere, Finlanda – 25-27.09.2013

septembrie 25, 2013 by Evenimente No Comments

Târgul internațional industrial și de investiții B2B Matchmaking a avut loc anul acesta la Tampere, în Finlanda, în perioada 25-27 septembrie. Târgul este la a 13-a ediție și oferă posibilități de a găsi parteneri de afaceri, subcontractori, transfer de tehnologie, cercetare.

Domeniile de activitate preponderente ale participanților sunt: industrie prelucrătoare, electronică/electrotehnică, mase plastice, cauciuc, IT/C. Târgul de anul acesta a reunit 74 de expozanți cu stand din 14 țări, 930 de participanți din 21 de țări și a fost vizitat de 16.850 persoane. Astfel, este cel mai mare târg industrial din țările nordice și al doilea din Europa, după cel de la Hanovra.

Organizator: Enterprise Europe Network și ELY – Centre for Southwest Finland.

Locul de desfășurare: Tampere Exhibition and Sports Centre, Tahtien Sali Floor, Tampere, Finlanda.

Expozanți pe țări:

• Brazilia 1
• Estonia 1
• Finlanda 33
• Germania 2
• Irlanda 1
• Italia 2
• Letonia 5
• Lituania 5
• Marea Britanie 1
• Polonia 4
• Rusia 17
• Spania 1
• Slovacia 1
Total expozanti 77

Principalul organizator, Enterprise Europe Network (EEN), este o rețea care sprijină companiile europene în dezvoltarea afacerilor, prin oferirea de asistență în ceea ce privește găsirea de parteneri, investitori și transfer de tehnologie. Cu ocazia acestui târg, Parcul Industrial Bistrița Sud a devenit membru al rețelei, urmând ca oferta noastră să fie direcționată spre potențialii investitori. Unul din punctele de contact al EEN în România este Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest Cluj, cu care avem relații foarte bune.

Întâlniri realizate:

1)         Ambasada și Biroul de Investiții al Braziliei în Europa cu sediul în Helsinki. Brazilia este a șaptea economie a lumii, cu o populație de 200 milioane de locuitori și un PIB de 1,7 triliarde EUR. Caută parteneri în ceea ce privește infrastructura, energie, logistică, petrol și gaze, transport, comunicare. Promovează înființarea de companii mixte româno-braziliene în România, de aceea oferta noastră a fost foarte bine primită.

2)         Finnpartnership Finlanda cu sediul in Helsinki. Sprijină companiile finlandeze în găsirea de parteneri externi în vederea dezvoltării afacerilor, inclusiv relocarea în alte țări și transfer tehnologic. S-a prezentat oferta parcului nostru, care a fost bine primită. Există proceduri bine puse la punct privind relocarea companiilor finlandeze peste hotare. S-a discutat despre posibilitatea accesării unor ajutoare de stat pentru potențialii investitori în parcul industrial.

3)         SAI Finlanda, cu sediul în Helsinki. Strategy Analysis International (SAI) este o companie înființată în anul 1982 la Paris, cu birouri în Europa, Asia și America de Nord. De peste 30 de ani oferă servicii de dezvoltare internațională a afacerilor, sprijinind până în prezent peste 500 de companii să se dezvolte internațional. Deține o bază de date cu companii din toată lumea care doresc extindere și transfer de tehnologie. S-a discutat posibilitatea relocării unor companii din baza de date în parcul industrial.

4)         Tekniset Asiantuntijat, cu sediul în Orioninkatu 9 b 25, 53850 Lappeenranta, Finlanda, este o companie industrială din domeniul construcției de echipamente pentru industria chimică și cea minieră. De asemenea, construiește echipamente pentru asamblarea structurilor de aluminiu. Este interesată în înființarea unei companii mixte cu un partener român și relocarea unei părți a producției în Romania.

5)         Raucell Oy, cu sediul în Räiskylänkatu 10, Riihimäki, Finlanda, este o companie fondată în anul 1988, producătoare de schimbătoare de căldură de orice tip și pentru orice fel de utilizare. Deține câteva patente și brevete de invenții. Dorește identificarea de parteneri cu care să dezvolte companii mixte care vor produce schimbătoare de căldură sub licență Raucell. Este interesată și de România.

6)         SH-Trade Oy, cu sediul în Teollisuustie 17, 04300 Tuusula, Finlanda, este o companie fondată în anul 1984, producătoare de accesorii (fitinguri) filetate și piese speciale din oțel inoxidabil. De asemenea, produce accesorii personalizate din oțel, în funcție de cerințele clienților. Facilitățile de producție sunt în Finlanda, Suedia și Estonia. Este lider pe piața fitingurilor în Scandinavia. Dorește identificarea de parteneri cu care să dezvolte companii mixte care vor produce fitinguri sub licență OSTP. Este interesată și de România.

7)         MFG Components, cu sediul în Pajatie 1, 82600 Tohmajärvi, Finlanda, este o companie fondată în anul 1975, producătoare de subansamble pentru transmisia autovehiculelor, în special schimbătoare de viteză. Dorește identificarea de parteneri cu care să dezvolte companii mixte care vor produce schimbătoare de viteză sub licență MFG. Este interesată și de România.

8)         Marwe Oy, cu sediul în Niinistönkatu 6, 05800 Hyvinkää, Finlanda, este o companie fondată în anul 1926, producătoare de piese tehnologice turnate din cauciuc și plastic. La începuturi, compania producea tălpi din cauciuc pentru încălțăminte. Deține facilități de producție importante și laboratoare în estul Finlandei. Este fondator al parcului industrial Sahamäki Industrial Estate din Hyvinkää, Finlanda. Este interesată de înființarea de companii mixte care să producă sub licență piese din cauciuc, dar care să producă și matrițe pentru ei, la costuri rezonabile.

9)         Innokas Medical, cu sediul în Tarjusojantie 12, 90440 Kempele, Finlanda, este o companie fondată în anul 1994, producătoare de echipamente și dispozitive medicale. Deține facilități de producție de ultimă generație în Finlanda și Estonia, precum și o echipă de dezvoltare formată din peste 200 de persoane, foarte bine instruiți. Deține câteva licențe și brevete de invenții. Execută și reparații și revizii pentru echipamente medicale. Cifra de afaceri în anul 2012 a fost de peste 20 milioane EUR. Este interesată de înființarea de companii mixte care să producă sub licență dispozitive medicale, sau chiar relocarea unor anumite procese de producție. Posibilități de transfer tehnologic într-un domeniu de vârf.

10)       Ferral Components Oy, cu sediul în Valulantie 1, 85100 Kalajoki, Finlanda, este o companie fondată în anul 1978. În prezent este parte a Vinovo AB cu subsidiarele Ferral Alucast Oy, Nordic Flanges Ab, Örnalp Unozon Ab, Ramab Ab, ViFlow Finland Oy. Produce componente din fier, oțel, titan și aluminiu, cum ar fi: flanșe, conducte pentru schimbătoare de căldură, plăci și garnituri pentru schimbătoare de căldură, piese sudate, turnuri de răcire și alte componente și echipamente. Clienții companiei sunt producători din 20 de țări din Europa Este interesată de înființarea de companii mixte care să producă anumite operațiuni sau componente. Dezvoltarea în parteneriat a unor echipamente în 5 și 7 axe.

11)       Bio-Circle Surface Technology GmbH, cu sediul în Berensweg 200, 33334 Guetersloh, Germania, este o companie fondată în anul 1985, care manufacturează produse chimice pentru tratarea suprafețelor: curățare, sudare, lubrifiante, anticorozive. Deține subsidiare în Austria și Elveția. Interesată în înființarea unei companii mixte care să se ocupe inițial de distribuirea produselor, urmând ca într-o etapă viitoare să se externalizeze și anumite procese tehnologice. Posibilități de cooperare tehnică/tehnologică.

12)       ThyssenKrupp Steel Europe AG, cu sediul în Kaiser-Wilhelm-Str. 100, 47166 Duisburg, Germania. Oțelul este încă cel mai des folosit material în industrie. Compania, cu 29.000 de angajați și o producție anuală de 15 milioane tone oțel brut, este unul dintre liderii europeni în manufacturarea de produse din oțel carbon. Principalul produs este tabla groasă din oțel, de diferite tipuri, folosită în special în construcția de mașini și echipamente, pentru: mașini agricole, macarale, camioane, echipamente pentru construcții, industria minieră, autovehicule etc. Se dorește în prima etapă înființarea unei companii de distribuție a tablei groase pe piața românească, având în vedere că în prezent distribuția este realizată din Cehia. De asemenea, există interes în înființarea unei companii mixte care să producă o platformă integrată online de distribuție și asistență a clienților.

13)       Schwechater Kabelwerke (SKW) Gmbh – membră a grupului  de firme SKB Group, cu sediul în Himberger Straße 50, A-2320 Schwechat, Austria, este o companie înființată în anul 1891, aflată acum la a patra generație de proprietari, frații Alexander și Christoph Tremmel-Scheinost. Produce cabluri din cupru și aluminiu folosite pentru diverse industrii. Operațiuni în Austria, Cehia, Slovacia, Ucraina și Rusia. Câteva repere ale companiei în anul 2012: cifră de afaceri consolidată de 98,6 milioane EUR, 650 de angajați, 30.000 tone de cupru și aluminiu prelucrate la nivel de grup. Principalele produse: cabluri de energie (joasă, medie și înaltă tensiune), cabluri de telefonie, cabluri industriale, cabluri pentru rețele. Dorește intrarea pe piața românească, în prima etapă prin achiziția sau înființarea unei companii mixte care să distribuie cablurile și conductorii din cupru/aluminiu. Ulterior, există posibilitatea relocării unor echipamente care să realizeze produse mai complexe, precum conectori sau cablaje. S-a discutat despre posibilitatea găsirii de furnizori de cupru și aluminiu pe plan local. Interes foarte mare pentru oferta relocării în parcul industrial, precum și pentru accesarea unor ajutoare de stat sau scheme de minimis.

14)       Valians International, cu sediul în Ul. Feldmana 4/7, 31-130 Cracovia, Polonia, este o companie de consultanță specializată în furnizarea de sprijin operațional complet firmelor doritoare să se dezvolte în Europa Centrală și de Est. Dețin o bază de date cu companii vest-europene ce doresc să-și dezvolte capacități de producție în Estul Europei. Am discutat oferta parcului nostru cu reprezentanții firmei, urmând ca aceștia să o trimită companiilor din baza de date în newsletterul lunar.

15)       PMR Consulting Ltd. Sp. Z.o.o, cu sediul în ul. Dekerta 24, 30-703 Cracovia, Polonia, este parte a grupului americano-britanic PMR. Specializată în realizarea de studii complete de piață, precum și în furnizarea de sprijin operațional complet firmelor doritoare să se dezvolte în Europa Centrală și de Est. Printre clienții companiei se numără firme globale din lista Fortune 500. În fiecare an sunt duse la bun sfârșit în jur de 300 de proiecte cu ajutorul echipei de 100 de consultanți din toată lumea. Am prezentat oferta parcului nostru reprezentanților firmei, urmând ca aceștia să o trimită clienților.

Concluzii:

Există interes pentru investiții in parcul industrial Bistrița, însă majoritatea companiilor doresc accesarea unor pachete de finanțare de tipul ajutorului de stat, schemelor de minimis și/sau finanțări nerambursabile. Ca urmare, s-au făcut demersuri pentru a informa potențialii investitori despre finanțările disponibile in momentul de fata.

De asemenea, există un real interes pentru constituirea sau achiziționarea de companii care să realizeze mai întâi distribuția produselor/serviciilor acestora pe piața românească, urmând că pasul următor să fie relocarea echipamentelor în vederea producției. Din păcate, încă există o imagine negativă a mediului de afaceri din România datorată instabilității legislative și barierelor birocratice. Putem transforma această amenințare într-o oportunitate, prin sprijin constant acordat potențialilor investitori, încă din momentul intenției de intrare pe piață.