Zece firme au semnat deja contracte cu administraţia Parcului Industrial Bistriţa Sud, urmând să ocupe o treime din suprafaţa disponibilă a acestuia. În total, companiile vor angaja circa 400 de oameni.
Deocamdată nu se vede nicio mişcare concretă în Parcul Industrial. De ce?
Iulius Dumitru – administrator SC Business Park Bistriţa: Parcul Industrial Bistriţa Sud este în plin proces de dezvoltare şi în curs de a-şi atinge obiectivele pe care şi le-a propus proprietarul, adică Municipiul Bistriţa. Sunt semnate deja zece contracte cu viitorii rezidenţi, urmând ca aceştia, în conformitate cu contractul de administrare şi prestări servicii comune, să înceapă să construiască şi să demareze afacerile respective. Într-adevăr, nu se vede încă un elan deosebit acolo, dar această etapă urmează. Deja, primul rezident care a intrat în Parcul Industrial, Centana, în iunie cel târziu va trebui să se apuce să lucreze. Şi ceilalţi, într-un termen foarte apropiat, şi urmează să înceapă propriu-zis lucrările de amenajare a halelor de producţie, angajările care au început, bănuiesc. Este treaba lor cum îşi desfăşoară activitatea. Contractul nostru cadru, de administrare, le permite acest lucru şi tocmai aşa a fost conceput să nu îi înghesuim în termen. Firmele au solicitat încă de la bun început timp să-şi obţină finanţări nerambursabile. Au 12 luni la dispoziţie măcar să demareze ceva.
Cum se procedează concret dacă o firmă vrea să devină rezident în Parcul Industrial?
Se semnează un contract de administrare cu rezidentul după care urmează dezmembrarea parcelelor în funcţie de solicitările rezidentului. Se face dezmembabre cadastrală, urmează dezmembrare notarială după care se obţine dreptul de superficie. De atunci, 12 luni are la dispoziţie csă se apuce de lucru. Din cele 12 luni, cam patru luni durează obţinerea autorizaţiilor. Iată, acesta este motivul pentru care nu se vede nimic, dar work in progress.
Cam cât la sută din suprafaţa parcului va fi ocupată de cele zece firme?
Undeva la 30% din suprafaţa concesionabilă a parcului. Parcul are 30 de hectare cu totul. Infrastructura comună este de 10 hectare, mai rămân în jur de 20 de hectare. Deocamdată sunt spre trei hectare concesionate, un 30% din suprafaţa concesionabilă.
Investitori străini de Bistriţa vom vedea în Parcul Industrial?
Iulius Dumitru: Am fost în nişte discuţii avansate, dar nu ne-am încadrat la nişte utilităţi, dar lucrurile sunt pe drumul cel bun. Avem termen în martie de a semna un contract cu o firmă mare, germană, din industria textilă care numai aceasta va angaja 200 de persoane. Lipsa forţei de muncă este o problemă. Noi, ca societate-administerator, sprijinim rezidenţii în demersurile lor de a-şi angaja personal, îi sprijinim cu mult mai mult, dar şi acest serviciu îl avem statuat. Nu este un lucru uşor.
Radu Harpa: Mai avem şi fabrică de ambalaje din hârtie şi carton, o investiţie germană de aproximativ 3,5 milioane de euro. Restul firmelor sunt locale.
Ne aflăm în plină perioadă de licitaţie pentru noi loturi. Sunt firme interesate?
Sunt solicitări. Am văzut că se mai plângeau unii că ar fi destul de multe documente de prezentat în vederea accesării parcului industrial, însă este minimul necesar. Şi noi trebuie să vedem cu cine vorbim. Nu este obligatoriu ca oricine să intre în Parcul Industrial. Este un proces competitiv până la urmă, însă, mai mult de trei zile, maximum o săptămână, nu este nevoie pentru obţinerea acestor documente de bază. Până la urmă este vorba de o cerere, de o garanţie, ca la orice licitaţie. Noi am căutat nu doar relocare de afaceri, ci extindere şi iniţiere pentru a crea noi locuri de muncă, nu doar transferul unor locuri de muncă dintr-o parte în alta. Vara aceasta vor începe şantierele în Parcul Industrial Bistriţa Sud. Suntem pregătiţi să le administrăm şi manageriem.
Incubatorul de afaceri va mai fi realizat cu fonduri europene?
A apărut Ghidul solicitantului în versiune de consultare. S-a stat foarte mult, au trecut aproape doi ani de când se vorbeşte de ghid. Consultarea se încheie în 27 martie, urmând ca ghidul să fie lansat oficial probabil că în aprilie-mai. Sunt şanse să obţinem bani, cu toate că ghidul nu este simplu şi va fi şi aici competiţie. Eu sunt foarte optimist în ceea ce priveşte incubatorul poate şi pentru că mie îmi place foarte mult ideea. Urmează să vedem, să stabilim cine va fi solicitantul finanţării nerambursabile, cine va fi administratorul incubatorului. Sunt lucruri care trebuie reglate. Vom încerca să accesăm finanţare nerambursabilă.